În industria tehnologică și în ingineria modernă, diferența dintre teorie și practică este mai critică ca niciodată. Companiile caută tineri profesioniști care nu doar că au parcurs o curriculă universitară, dar pot dovedi că stăpânesc platformele software folosite la nivel global în proiectare, simulare și management de produs.
Dassault Systèmes a lansat, prin divizia 3DEXPERIENCE Edu, o nouă inițiativă majoră destinată instituțiilor academice: Concursul Academic de Certificare 3DEXPERIENCE, menit să transforme procesul de învățare într-o competiție și să impulsioneze angajabilitatea studenților.
Concursul Academic 3DEXPERIENCE Edu: certifică-ți studenții și câștiga premii
Dacă instituția ta de învățământ utilizează soluțiile 3DEXPERIENCE Academic Cloud, ai deja acces la credite de certificare incluse în abonament (până la 4 credite per utilizator), fără niciun cost suplimentar.
Dassault Systèmes provoacă profesorii și universitățile să utilizeze aceste credite pentru a-și certifica studenții și a intra în cursa pentru premii substanțiale:
- Locul 1: premiu în valoare de 1.500 €
- Locul 2: premiu în valoare de 1.000 €
- Locul 3: premiu în valoare de 500 €
- Top 10 universități participante: rambursare integrală (100%) a tuturor creditelor de certificare consumate în perioada competiției.
- Data limită de participare: 31 decembrie 2026 (ora 22:00 CET).
Mecanismul este simplu: instituțiile academice care certifică cel mai mare număr de studenți urcă în clasamentul global. Este o oportunitate excelentă de a transforma pregătirea din clasă într-un proiect de echipă cu recunoaștere internațională.
De ce sunt certificările 3DEXPERIENCE un factor decisiv?
Obținerea unei certificări oficiale Dassault Systèmes validează cunoștințele tehnice în raport cu standardele cerute pe piața muncii. Beneficiile sunt evidente pe toate palierele:
Pentru studenți și autodidacți
- Diferențiere pe piața muncii: într-un proces de recrutare riguros, o certificare recunoscută internațional oferă un avantaj competitiv imediat.
- Insigne Digitale (Digital Badges): fiecare examen promovat generează un badge securizat (prin platforma Credly), care poate fi distribuit pe LinkedIn și adăugat în CV pentru verificare instantanee de către angajatori.
- Potențial salarial sporit: companiile valorifică specialiștii ale căror abilități practice pe platforme precum CATIA, SOLIDWORKS sau ENOVIA sunt deja confirmate.
Pentru profesori și universități
- Confirmarea calității actului didactic: Rezultatele examenelor oferă o evaluare obiectivă privind eficiența programei de studiu.
- Prestigiu instituțional: Universitățile care integrează certificările industriale devin poluri de atracție pentru viitorii ingineri și își consolidează parteneriatele cu mediul privat.
Pentru companii și departamente HR
- Recrutare eficientă: Reducerea timpului de onboarding prin identificarea candidaților pregătiți pentru lucru pe proiecte reale.
- Eficiență operațională: Echipele certificate lucrează la standarde înalte de calitate și optimizează fluxurile de lucru din cadrul platformelor CAD/CAM/PLM.
Ce tipuri de certificări puteți accesa?
Dassault Systèmes oferă programe structurate pe niveluri de complexitate:
| Nivel Certificare | Specific | Mod de susținere |
| Associate Level | Evaluează cunoștințele fundamentale și teoretice pe roluri precum CATIA Mechanical Designer, SOLIDWORKS Design sau ENOVIA Project Planner. | Online,, direct din portalul 3DEXPERIENCE Edu Space. |
| Professional Level | Recomandat celor cu cel puțin 3 luni de practică intensivă. Examenul testează capacitatea de a rezolva probleme inginerești complexe în scenarii industriale reale. | Online, în mediu monitorizat, în centre de testare autorizate. |
Cum poți începe?
- Activează creditele din abonament: verifică numărul de credite de certificare disponibile în contul 3DEXPERIENCE Academic Cloud.
- Pregătește examenele: accesează cursurile și resursele educaționale disponibile pe portalul 3DEXPERIENCE Edu Space.
- Alocă examenele studenților: inscrie-ți grupa de studenți la sesiunile de certificare înainte de termenul limită din 31 Decembrie 2026.
Sursă detaliată și regulamentul complet al competiției: Anunțul oficial 3DEXPERIENCE Edu pe LinkedIn și Pagina de Certificări Dassault Systèmes.